Traducerile pentru edituri

Ruxi wrote:

Mie îmi trebuie editurile clasice, cunoscute şi am găsit pe alte site-uri, dar la vremea aceea unele nu aveau pagini de internet, sau o adresă de e-mail la care să te adresezi. Pe urmă am abandonat. De altfel sunt şi descurajată, pentru că nu degeaba spune atâta lume de pretutindeni despre atitudinea descuranajată şi dură a editurilor.

Cristina Popa wrote:
Cu toţii ştim că editurile plătesc, în general, prost. Lăsând însă la o parte acest aspect, care sunt motivele care îi fac pe unii dintre noi să traducă pentru edituri?

OvidiuKatz wrote:

Eu am ocolit întotdeauna editurile, fiindcă am auzit de la alţii păţiţi ce nasol este să lucrezi pentru ele din toate punctele de vedere. Mă refer, desigur, la cele din România. Ca să nu repet ce am zis deja pe celălalt fir citat de Mihai, doar rezum ce ştiu eu că înseamnă munca pentru o editură, că de fapt aşa ar trebui să i se zică. Munca nu e _cu_ editura, cum zic unii, fiindcă relaţia este una de exploatare a omului de către om şi nu de colaborare: nu negociază cu tine nimic: termenul ţi-l impun ei, preţul pe pagină - sau pardon, pe coală, din ce ziceau mai sus colegii- de asemenea ţi-l impun ei, condiţiile în care îţi vinzi produsul muncii tale şi pe ce termen au ei voie să-l folosească, să-l publice şi să scoată bani din el înzecit, însutit şi înmiit, tot ei ţi-l impun. Tu, traducător, eşti preşul lor, ba te mai şi şantajează dacă zici că nu-ţi convine ceva: "Nu-i nimic, am cui să dau lucrarea!", deci nici vorbă să colaboreze cu tine, să remedieze de comun acord ce nu-ţi convine etc. Aia e. Deci traducătorul nu munceşte _cu_ editura, ci _pentru ea_, adică nici măcar _pentru sine însuşi_, fiindcă el se alege cu extrem de puţin după toată munca depusă.

Şi după ce că editurile româneşti plătesc prost, iacătă că unele mai încearcă şi să te fraierească, adică exact ce zicea Bogdan: să bage o coală întreagă, care iacătă că am aflat tot acuma că e de 20 de pagini (!!!) la preţ de pagină! Asta da neruşinare! Normal că în condiţiile astea renunţi imediat la asemenea corvoadă. Eu i-aş fi dat şi în judecată pe nenorociţi pentru una ca asta! Asta e înşelătorie, sau cum s-o numi.

Ce mă surprinde cel mai tare însă e chestia cu plata în natură, de care nu ştiam până azi. Nu cred că există ceva mai aberant, sau mă rog, asta e umila-mi părere cel puţin. Dacă mergi şi culegi o vie şi apoi îţi dă câteva găleţi de struguri, mănânci din ei cât poţi, restul îi storci şi îi faci must, care cu timpul devine vin şi bei să-ţi îneci amarul. Ba te mai duci şi în piaţă şi vinzi struguri şi vin. Dar dacă îţi dă cărţi? Cu alea ce faci? Te duci cu ele în piaţă, pe talcioc, să le vinzi? Nici cucu' nu le cumpără! Atunci de ce ţi le dă, şi culmea, şi mai multe la fel? Ce sens are, că şi dacă e să citeşti cartea - ceea ce e iarăşi e aiurea, că doar ai citit-o deja traducând-o şi corectând-o - oricum citeşti doar un singur exemplar din ea, fiindcă restul sunt la fel. Atunci de ce să îţi dea mai multe, auzi colo, între 5 şi 7?! Şi dacă lucrezi la o fabrică de prezervative şi îţi dă o ladă de ele la fel, tot le foloseşti mai cu folos! Am un amic care lucrează la o firmă mare de bere şi primeşte tain câteva lăzi de bere pe lună (da, tain, chiar aşa se numeşte şi aşa scrie şi pe eticheta berii, care nu e ca alea de se găsesc în comerţ, special ca să n-o poată vinde, după ce a primit-o gratis!) , de am tot băut şi eu din ea. Asta e ok, dar la cărţi? Asta depăşeşte total puterea mea de înţelegere.

Apoi de aia zic eu că mai bine traduc caziere şi alte acte toată viaţa mea, la un preţ mai decent, decât aşa. Ar fi o singură carte pe care aş traduce-o de bună voie gratis, aşa, pentru mine, de dragul traducerii: Anton Szandor LaVey - The Satanic Bible, dar asta deja e mai mult decât o carte, e un mod de viaţă, e trăire autentică. Citind asta, nu citeşti o carte din care să înveţi ceva, ci te descoperi pe tine; da, _pe tine_ te citeşti şi înveţi să te înţelegi, să îţi înţelegi nevoile şi să ţi le satisfaci, să îţi dăruieşti fericire, să nu îţi refuzi nici o plăcere, aici, acum, fiindcă dincolo nu există. Cartea asta îţi arată că nu există limite, că nu are nici o justificare privarea omului de sine, că scopul vieţii este să fii fericit prin satisfacerea nevoilor tale, că iubirea supremă este iubirea de sine şi că prin Satana, fiecare poate deveni propriul său dumnezeu. Nu există ideologie mai progresistă pe lumea asta. Lucrarea asta excepţională aş traduce-o gratis, numai că trebuie să fac rost de originalul în engleză, că nu am decât o traducere - într-adevăr foarte reuşită, fără stângăcii şi neclarităţi şi furculisioane! - în germană. Şi nu e profesionist să faci o traducere după altă traducere, ci direct după original. Nu ştiu ce editură din România ar publica aşa ceva, mai ales după noua lege a cultelor, că am înţeles că tot s-a votat până la urmă, cu toate protestele lumii normale.




[Bearbeitet am 2006-11-18 01:38]