Non so in qual modo, ma i miei scolarini erano venuti a sapere che quel giorno era il mio compleanno. Me li vidi arrivare alla scuola col vestito delle feste e con un regalino tra le mani.
Chi mi portava una penna elegante, chi un libriccino da messa, chi un astuccio da lavoro, chi un bel mazzo di fiori freschi. Io fui consolata e attristata da quella vista: consolata perchè qualunque segno di gratitudine o d'affetto che mi venisse da quei buoni figliuoli mi toccava il cuore e mi faceva parer leggiero ogni sacrifizio: attristata, poichè pensavo che i denari occorsi in quelle compre, potevano venir destinati a più nobile uso. A ogni modo, accolsi serenamente quelle care dimostrazioni d'amore.
Un bambino solo, il più povero, non mi offrì nulla: ma dal suo contegno imbarazzato e dal suo visetto malinconico argomentai quanto dovesse soffrire. Lo chiamai e quando l'ebbi vicino me lo strinsi ripetutamente fra le braccia, baciandolo. Incoraggiato da quelle carezze, il poverino mi pose tra le mani un involtino e fuggì vergognoso.
Sorpresa e incuriosita, lo aprii senza che nessuno potesse accorgersene. Vi erano.... indovinate!.. Tre pallottoline di zucchero!
Lo richiamai subito da me.
--Lo sapevi che mi piacesse lo zucchero? gli chiesi sorridendo.
--Me lo sono figurato! Mi piace tanto a me!
--E tu, ripresi commossa, l'hai certo chiesto alla mamma e....
--No signora! replicò prontamente, non ho chiesto nulla a nessuno; glie l'ho serbato proprio io, di mio....
--Ma pure....
--La nonna, quando mi dà il caffè e latte, mi mette sempre nella chicchera due o tre pallottoline di zucchero per indolcirlo. Io ho levato lo zucchero....
--E il caffè e latte?... chiesi con la gola serrata.
--L'ho preso amaro!
Mario, piccolo Mario, dove sei tu? Forse il fumo delle officine avrà annerito il tuo viso d'angelo, forse a quest'ora lavorerai i campi dove biondeggia la messe e si matura, al sole, la vite, forse ti accoglieranno le navi avventurose dove il lavoro è sì duro, la speranza sì fallace....
Ma chiunque tu sii, operaio, agricoltore o uomo di mare, il tuo posto è fra i nobili cuori, per quali l'amore è sacrifizio, l'abnegazione, dovere.
Mario, piccolo Mario, se tu per un momento potessi entrare nella mia stanzetta da studio, vedresti molte carte, molti libri, molti ninnoli; e vedresti anche, custoditi in una piccola campana di vetro, tre pezzetti di zucchero, un nome, una data! | Nu știu în ce fel, dar elevii mei au stiut că in acea zi era ziua mea de naștere. I-am văzut sosind la școală imbracati de sarbatoare si cu un mic cadou in mana. Unul imi aducea un pix elegant, altul o carte de rugaciuni, altul un frumos buchet de flori proaspete. M-am consolat si întristat de ce am vazut: consolata pentru că orice semn de recunoștință sau afecțiune care imi venea de la acei copii buni ma impresiona și ma gandeam la sacrificiile facute de ei; intristata, pentru că ma gandeam ca banii care le-au trebuit pentru a le cumpara puteau fi folositi pentru alte destinatii pentru un uz mai nobil. Oricum, am acceptat cu seninătate aceste demonstrații de dragoste. Un singur copil doar, cel mai sărac, nu mi-a oferit nimic, dar din comportamentul sau imbaratant și dupa fetisoara sa trista, mi-am dat seama cat sufera. L-am chemat și atunci când a venit langa mine l-am îmbrățișat în mod repetat în brațe, sărutându-l. Încurajat de aceste mângâieri, saracutul mi-a pus in palma o bucata de carne rasucita și a luat-o la fuga rusinat. Surprinsa dar și curioasa, am desfacut-o fara ca nimeni sa isi dea seama. Inauntru erau .... ghiciti ce ... trei bucatele de zahar. L-am rechemat imediat la mine . - Știai că-mi place zahărul? l-am întrebat, zâmbind. - Asa m-am gândit! Mie imi place tare mult! - Și tu, am continuat induoisata, l-ai cerut de la mama și .... - Nu doamna! răspunse prompt, nu am cerut nimic de la nimeni; l-am pastrat chiar eu, din zaharul meu ... - Dar totuși .... - Bunica, atunci când îmi dă cafea cu lapte, imi pune mereu în farfurioara două sau trei bucatele de zahăr ca sa o indulcesc. Eu am luat zaharul .... - Și cafeaua cu lapte? ... l-am întrebat cu nodul in gat ? - Le-am baut amare! Mario, micule Mario unde ești tu? Poate că fumul de la ateliere ti-au innegrit fata ta de înger, poate că la ora asta lucrezi pamanturile insorite unde se recolteaza cerealele coapte, vita de vie, poate te vor lua navele aventuriere unde munca este dura, iar speranta este o himera .... Dar, oricine ai fi, muncitor, agricultor sau om de mare, locul tău este intre inimile nobile, pentru care dragostea este sacrificiu, abnegatia, obligatie . Mario, micule Mario, dacă pentru o clipă ai putea intra în micul meu birou, ai vedea o mulțime de cărți, multe cărți, multe bibelouri; și, de asemenea, ai vedea, păstrate sub un mic clopot de sticlă de trei bucătele de zahăr, un nume, o data! |