ProZ.com translation contests »
Bon voyage: "Stories about travel" » Spanish to Romanian » Entry #28058


Source text in Spanish

Translation #28058

Antes de que continúes, querido lector, debo advertirte que la peregrinación a Roma que estoy a punto de relatarte fue un perfecto desastre. Si esperas encontrar en este libro una historia de superación, hazañas físicas, fuerza de voluntad y victoria sobre uno mismo, es mejor que dejes ya la lectura, para evitar una decepción. Como sabiamente decía Aristóteles (digo yo que sería Aristóteles, porque era un señor muy sabio y decía muchas cosas): «Dichoso quien ocupa su tiempo en meditar sobre sus propios logros, porque tendrá mucho tiempo libre».

La triste realidad es que apenas hubo plan o propósito que no rompiéramos a lo largo del camino mis dos compañeros y yo. De hecho, empezamos incumpliendo la primera norma de toda peregrinación y esta primera transgresión marcó el tono general de todo nuestro viaje. Lo dicho, un desastre de peregrinación.

La primera norma de toda peregrinación dice, sencillamente, que el camino debe comenzar en la puerta de la propia casa. De otro modo, apenas puede hablarse de peregrinación. Cuando un peregrino medieval decidía caminar hasta Santiago (o era amablemente invitado a hacerlo por su confesor, para purgar sus pecados), no iba en carroza hasta Roncesvalles para comenzar allí su camino. No. Se calzaba las alpargatas, tomaba el cayado y el zurrón, se despedía de la familia entre las abundantes lágrimas de sus parientes más próximos y echaba a andar los meses que hicieran falta hasta llegar a su destino (si los bandidos, los animales salvajes, el frío, el hambre o las pestes no acortaban sensiblemente la peregrinación, claro).

Nosotros, sin embargo, no teníamos los tres meses que habríamos tardado en hacer el viaje entero hasta Roma desde nuestra casa a base de alpargata y carretera. Así pues, decidimos hacer lo más parecido posible. Como no podíamos salir andando desde España, fuimos en avión hasta una de las antiguas Españas, para salir desde allí. Es decir, viajamos hasta Nápoles. Porque Nápoles y Sicilia, aunque parezca mentira, fueron un tiempo Españas. Cuando las monedas de Felipe II decían Hispaniarum Rex, era una forma abreviada de decir Rey de Nápoles, de Sicilia y de otros muchos sitios. La bella ciudad de Nápoles fue una de las joyas de la Corona española (o aragonesa) durante dos siglos y medio, poco menos tiempo que Argentina, por ejemplo. Es una muestra del triste estado de nuestro sistema educativo que casi nadie sea consciente de ello.
Înainte de a continua, dragă cititorule, trebuie să te avertizez că pelerinajul la Roma despre care urmează să îți povestesc a fost un dezastru perfect. Dacă speri să găsești în această carte o poveste despre depășire, încercări fizice, putere de voință și victorie asupra propriei persoane, este mai bine să încetezi să citești, pentru a evita dezamăgirea. Așa cum spunea Aristotel cu înțelepciune (eu zic că ar fi Aristotel, pentru că a fost un om foarte înțelept și a spus multe lucruri): „Fericit cel care își petrece timpul meditând asupra propriilor sale realizări, pentru că va avea mult timp liber”.

Realitatea tristă este că nu a existat niciun plan sau scop pe care cei doi tovarăși ai mei și eu să nu-l fi distrus pe parcurs. De fapt, am început cu încălcarea primei reguli a fiecărui pelerinaj și această primă călătorie a marcat tonul general al întregii noastre călătorii. Acestea fiind spuse, un dezastru de pelerinaj.

Prima regulă a fiecărui pelerinaj spune pur și simplu că aventura trebuie să înceapă chiar de la ușa casei. Altfel, cu greu se poate vorbi de pelerinaj. Când un pelerin medieval lua decizia să meargă la Santiago (sau era invitat cu amabilitate de către duhovnicul său să facă acest lucru, pentru a-și curăța păcatele), nu mergea cu trăsura la Roncesvalles pentru a-și începe călătoria acolo. Nu. El își încălța sandalele, își lua toiagul și traista, își lua rămas bun de la familie, printre șiroaiele de lacrimi ale rudelor sale cele mai apropiate și a pornea la drum, câte luni era necesar până ajugea la destinație (dacă bandiții, animalele sălbatice, frigul, foamea sau bolile nu îi scurtau semnificativ pelerinajul, desigur).

Noi, fără îndoială, nu am avut cele trei luni necesare pentru a face întreaga călătorie la Roma din casa noastră pe jos și cu snadale. Deci, am decis să procedăm cât mai similar. Cum nu puteam merge pe jos din Spania, am mers cu avionul către un loc din vechea Spanie, pentru a pleca de acolo. Așadar călătorim la Napoli. Pentru că Napoli și Sicilia, deși pare o minciună, au fost cândva ale Spaniei. Faptul că pe monedele Filip al II-lea scria Hispaniarum Rex, era un mod prescurtat de a spune Rege al Neapolelui, Siciliei și multor altor locuri. Frumosul oraș Napoli a fost una dintre bijuteriile Coroanei spaniole (sau aragoneze) timp de două secole și jumătate, pentru timp puțin mai scurt decât Argentina, de exemplu. Este un semn al stării triste a sistemului nostru de învățământ că aproape nimeni nu este conștient de acest lucru.


Discuss this entry