Hace décadas, la humanidad viene buscando señales de inteligencia extraterrestre. Barrimos el cielo tratando de encontrar algún tipo de evidencia que confirme que no estamos solos en el Universo, inspirados en la infinidad de películas donde se realizaban los primeros contactos, visitas, o invasiones. Pero, ¿alguien se detuvo a pensar qué pasos se deberían seguir si llegara a darse ese contacto? ¿A quién debe comunicárselo primero? ¿A la prensa? ¿A la comunidad científica? ¿A una tía sorprendidísima por Facebook? Y ni hablar del interrogante que nos recuerda a una madrugada de domingo, uno más conocido por nuestra especie: ¿es buena idea responder este mensaje?
[...]
Mejor prevenir que curar. O, mejor dicho, mejor saber cómo actuar frente un ET antes de que venga uno, no tengas idea de qué hacer y te lo lleves a tu casa. El comité SETI de la Academia Internacional de Astronáutica (IAA) comenzó a debatir posibles acciones posteriores a la detección de inteligencia extraterrestre a mediados de los años ‘70. Entendieron que las primeras pruebas de detección podrían ser ambiguas o incompletas, por lo que era necesario un análisis cuidadoso para su confirmación. Por esta razón, el SETI de la IAA acordó con la comunidad científica una serie de principios para difundir información sobre la detección de inteligencia extraterrestre.
[...]
Ahora bien, una vez confirmada la señal ET, el siguiente paso sería determinar quién tiene que responder y en carácter de qué. La cuestión de designar la autoridad que debería representar a la civilización humana en una futura relación Alien-Humano fue siempre un campo de grandes debates y aún no está definida. Ojalá pudiéramos votar por Sagan.
En el artículo XI del Tratado del Espacio de 1967 –núcleo jurídico del Derecho Espacial– se reconoce de forma implícita el rol del secretario general de la ONU como representante de la humanidad (tranca el cargo). A su vez, otro tratado de la ONU, el Acuerdo que debe regir las actividades de los Estados en la Luna y otros cuerpos celestes –aprobado en 1979– señala en su artículo 5, inciso 3, que los Estados Partes informarán al Secretario General de la ONU cualquier fenómeno que descubran en el espacio ultraterrestre que pueda poner en peligro la vida o la salud humanas, así como de cualquier indicio de vida orgánica. Tenemos leyes para todo, queridos extraterrestres. Podrán escapar más fácilmente de las leyes de la gravedad que de las leyes del Derecho Espacial.
Por todo ello, y pese a que no existe un documento internacional que directamente ponga en la cabeza de la ONU las relaciones con los extraterrestres, desde la perspectiva del derecho internacional no es una locura determinar que, si algún día llega la señal, el secretario general de la ONU sea el mejor candidato para limpiar la voz, agarrar el micrófono y, en nombre de la humanidad, preguntar ‘Alien, ¿só vó?’. | De zeci de ani, omenirea caută semne de inteligență extraterestră. Măturăm cerul încercând să găsim un tip de dovadă care să confirme că nu suntem singuri în Univers, inspirați de infinitatea filmelor în care au fost făcute primele contacte, vizite sau invazii. Dar, s-a oprit cineva să se gândească ce pași ar trebui urmați dacă are loc acel contact? Cui ar trebui să-i spui mai întâi? La presă? Comunității științifice? O mătușă șocată de Facebook? Și ca să nu mai vorbim de întrebarea care ne amintește de o duminică dimineață, una mai cunoscută de specia noastră: este o idee bună să răspundem la acest mesaj? [...] Prevenirea este mai bună decât vindecarea. Sau, mai degrabă, mai bine să știi cum să acționezi în fața unui ET înainte de a veni unul, nu ai idee ce să faci și îl iei acasă. Comitetul SETI al Academiei Internaționale de Astronautică (IAA) a început să discute posibile acțiuni după detectarea inteligenței extraterestre la mijlocul anilor '70. Au înțeles că testele de screening timpuriu ar putea fi ambigue sau incomplete, necesitând o analiză atentă pentru confirmare. Din acest motiv, IAA SETI a convenit cu comunitatea științifică o serie de principii pentru diseminarea informațiilor despre detectarea inteligenței extraterestre. [...] Acum, odată confirmat semnalul ET, următorul pas ar fi să stabilim cine trebuie să răspundă și în ce calitate. Problema desemnării autorității care ar trebui să reprezinte civilizația umană într-o relație străină-umană viitoare a fost întotdeauna un câmp de mare dezbatere și nu este încă definită. Mi-aș dori să putem vota pentru Sagan. În articolul XI din Tratatul spațial din 1967 - nucleu juridic al dreptului spațial - rolul secretarului general al ONU ca reprezentant al umanității este recunoscut implicit (blocați poziția). La rândul său, un alt tratat al ONU, Acordul care ar trebui să guverneze activitățile statelor de pe Lună și ale altor corpuri cerești - aprobat în 1979 - prevede la articolul 5 alineatul (3) că statele părți îl vor informa pe secretarul general cu privire la ONU orice fenomen pe care îl descoperă în spațiul cosmic care ar putea pune în pericol viața sau sănătatea umană, precum și orice dovadă a vieții organice. Avem legi pentru orice, dragi extratereștri. Ei vor putea scăpa mai ușor de legile gravitației decât de legile Legii spațiale. Pentru toate acestea, și în ciuda faptului că nu există un document internațional care să pună în mod direct relațiile cu extratereștrii în fruntea ONU, din perspectiva dreptului internațional nu este o nebunie să stabilim că, dacă într-o zi sosește semnalul, secretarul Generalul ONU este cel mai bun candidat pentru a șterge vocea, a apuca microfonul și, în numele umanității, a întrebat „Alien, ¿só vó?”. |