The problem of being awkward with introductions is not, for many, an “unusual situation.” You may find that you are often uncertain about whether to introduce someone using their first name, last name, or both; about whether to use a qualifier (“this is my friend, ______”); even about whether or not it is in fact your responsibility to introduce two people in a given situation. But all of this is small potatoes compared with the seemingly inevitable mingling nightmare of having to introduce someone whose name you have forgotten.
It’s one thing to forget someone’s name if you’ve met them only once or twice, or if you haven’t seen them in a while. But all too often it’s someone whose name you really should know, and who is going to be insulted to find out you don’t. In other words, a faux pas in the making.
This is absolute agony when it happens, and I’ve watched hundreds of minglers try to deal with different ways, ranging from exuberant apology (“Oh GOD, I’m so sorry, JEEZ, wow, I can’t believe I’ve forgotten your name!”) to throwing up their hands and walking away. But there are better ways to deal with this kind of mental slip. Next time you draw a blank while making introductions, try the following ploy:
Force them to introduce themselves. This is the smoothest and most effective way to handle your memory lapse. When it’s done well, no one will ever suspect you. If you have forgotten one person’s name in the group, turn to that person first and smile. Then turn invitingly to a person whose name you do remember and say, “This is Linden Bond,” turning back casually toward the forgotten person. The person whose name you haven’t mentioned yet will automatically (it’s a reflex) say “Nice to meet you, Linden, I’m Sylvia Cooper,” and usually offer a hand to shake. | Dificultatea stângăciei în ceea ce priveşte introducerea nu este o "situaţie neobişnuită" pentru cei mai mulţi. S-ar putea să descoperi că nu ai siguranţa faptului de a introduce pe cineva folosindu-te de prenume, nume sau de amândouă, de a folosi un şablon ("acesta este prietenul meu"...). Dar toate acestea devin mici bagatele în comparaţie cu coşmarul inevitabil de a prezenta pe cineva al cărui nu-l mai ştii.
Este de înţeles să uiţi numele cuiva pe care l-ai întâlnit odată sau de două ori sau dacă nu l-ai mai văzut de ceva vreme. Dar se întâmplă destul de des să fie cineva pe al cărui nume ar fi trebuit să-l reţii şi care s-ar simţi jignit să afle că l-ai uitat. Cu alte cuvinte, o gafă.
E o întreagă nebunie atunci când se întâmplă şi am văzut sute de indivizi încercând să iasă din încurcătură în diferite feluri, de la scuze exuberante ("Doamne fereşte! Îmi pare rău, vai de mine, nu pot să cred ca nu vă mai reţin numele!") până la gesturi de lehamite şi abandonarea locului. Dar există metode mai bune de a face faţă acestor lapsusuri. Data viitoare când nu-ţi mai aminteşti nimic atunci când faci prezentările, încearcă următorul truc:
Determină-i să facă ei înşişi introducerea. Aceasta este cea mai elegantă şi eficientă cale de a face faţă lapsusului. Când se face cu tactică nimeni nu te va suspecta. Dacă ai uitat numele unei persoane din grup, întoarce-te către acea persoană şi zâmbeşte-i. Apoi întoarce-te îmbietor către persoana al cărei nume îl mai reţii şi spune: Acesta este Linden Bond, şi te întorci nonşalant către persoana al cărei nume nu îl mai ştii. Persoana al cărei nume nu l-ai menţionat încă va spune automat (este un reflex): "Îmi pare bine de cunoştinţă, Linden. Eu sunt Sylvia Cooper", şi, de obicei, va întinde mâna.
|